Ieri, 17 iulie 2023, în jurul orei 22.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din România, un tânăr în vârstă de 28 de ani, din judeţul Suceava.
La controlul documentelor poliţiştii au constatat că pe numele acestuia a fost emis, de Judecătoria Suceava, în data de 4 iulie a.c., un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Suceveanul are de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru o perioadă de trei ani, şapte luni şi 10 zile pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei.
Bărbatul a fost reținut de polițiștii de frontieră și predat lucrătorilor Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Satu Mare.