În urma verificărilor efectuate, niciunul dintre cele 96 de centre rezidențiale de îngrijire destinate vârstnicilor, copiilor și persoanelor adulte cu deficiențe din județul Suceava nu a fost închis.
Controalele au avut loc în perioada 10-17 iulie, sub coordonarea Prefecturii Suceava prin trei echipe mixte formate din reprezentanți de la Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială, Direcția de Sănătate Publică, Direcția Sanitară Veterinară, Inspectoratul de Poliție, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Teritorial de Muncă și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor.
Comisarii CJPC au întocmit 61 de procese verbale, dintre care 28 de procese verbale de constatare fără încălcări ale legislației și 33 de procese verbale de constatare a contravenției.
În urma verificărilor au fost aplicate 28 de avertismente și 10 amenzi în valoare totală de 65.000 lei.
Stelian Simeria- comisarul şef adjunct al CJPC Suceava a anunțat că au fost date avertismente pentru lipsa informării corecte a beneficiarilor de prestații sociale și amenzi pentru produse cu termene de valabilitate expirate.
Nu s-au dispus măsuri de oprire temporară a niciunui centru rezidențial.