Pe data de 17 iulie 2023, în jurul orei 15.00, un bărbat aflat la volanul unui autoturism marca Ford Focus a fost oprit de un echipaj de poliție pe raza comunei sucevene Fântâna Mare. La proba cu aparatul etilotest s-a dovedit că Florin A., din satul Praxia, comuna Fântâna Mare, a consumat băuturi alcoolice(0,83 mg/l), motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge și s-a constatat că bărbatul avea o alcoolemie de 1,95 (proba I), respectiv 1,82g/l(proba II) alcool pur în aerul expirat.
Oamenii legii au întosmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Ieri, 25 iulie 2023, în continuarea cercetărilor, polițiștii au decis reținerea bărbatului pentru 24 de ore și încarcerarea lui în Centrul de Rețineri și Arest Preventiv(CRAP) din cadrul IPJ Suceava.