Medicii cardiologi intervenționiști Laurian Blaga și Paul Turcoman de la Spitalul Județean Suceava continuă să se simtă tracasați în activitate de către managerul Alexandru Calancea (și el cardiolog).
Cei doi afirmă că “șicanările continuă într-un mod mai birocratic, pentru a masca intențiile reale ce sunt în defavoarea noastră”.
Blaga și Turcoman spun că, din luna mai până în prezent, au efectuat intervenții la 165 de pacienți cronici și 83 de pacienți acuți, munca lor fiind “considerată prea puțină de către conducere, întrucât ne este monitorizată activitatea timp de 2 săptămâni, pentru a înțelege ce înseamnă cardiologia intervențională.
Ironic este faptul că domnul manager, cardiolog de meserie (Alexandru Calancea – n.r.) ar trebui să aibă habar despre ce se întâmplă aici, cel puțin teoretic.
Era interesant ca aceeași măsură să se fi luat și când fostul coleg (Roberto Haret – n.r.) venea 1-2 ore zilnic la spital, fiind plătit cu aproximativ 50.000 euro în 6 luni.
Desigur se puteau efectua mai mulți pacienți dacă am fi avut materialele necesare în timp util, dar același manager a numit un șef de compartiment o persoana ce nu are competență în acest domeniu.
Practic lucrurile nu au cum să meargă bine”.
Managerul Calancea nu a avut, deocamdată, nicio replică la aceste observații.
BEATRICE OȘEAN