După cum ZdpN anticipa, în “divergențele” politruce dintre Gheorghe Flutur (PNL) și Ioan Stan (PSD), în fapt simple “abureli” pentru amețirea electoratului, a mai intrat un personaj: deputatul liberal Ioan Balan.
Evident, acesta îi ridică statuie șefului de partid, spunând că “președintele Gheorghe Flutur este îndreptățit, din toate punctele de vedere, să facă și politică la nivel național și politică la nivel județean (de ce nu și mondial? – n.r.) și administrație, așa cum a făcut și planul de guvernare al coaliției.
Prin comunicate sforăitoare, politicianiste, demagogice și golite total de conținut (adică exact ca Balan! – n.r.), Ioan Stan încearcă să se agațe de fiecare proiect al președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, încearcă să minimalizeze proiectele importante la care și-a adus contribuția, încă de la început, Gheorghe Flutur.
Ca politician bătrân în politică, mă miră că nu știe că atunci când două partide sunt la guvernare nu este productiv să se atace între ele, pentru niciunul dintre ele.
Pun pe seama căldurii fierbințeala doctrinară (doctrine la PSD și PNL??? – n.r.) scăpată de sub control, din PSD din acest moment”.
În ciuda acestor divergențe verbale bune numai de păcălit electoratul, alianța PSD-PNL merge mai departe fără probleme!
Pe ramaneste se spune pupincurism care echivaleaza cu servilism ! Teatrul ieftin dintre, cel cu oile pe deal, flutur si cel cu afacerile cu balastierele stan zis bostan, dar si contrele ” hamletiene” dintre balan si ” copilul deputat neminune” soldan, nu mai surprinde pe nimeni din judetul Suceava, sfartecat de interesele mafiote de gasca si de grup PSD, PNL! Oamenii sunt mult mai destepti decat voi, o cloaca mafiota perversa ! Plecati cat mai este rabdare a acestui popor ca va fi greu de voi !! Apropo, flutur, stan, balan, soldan , impreuna cu” comisarul” MOLDOVAN si adormitul de la ISU, cata apa ati dus la FORASTI , cand oamenii au stat saptamani intregi, fara apa !! si il ascundeti pe golanul balastierelor avramia bradut !! dar mult nu mai este !!