Foresta Suceava a făcut o serie de precizări cu referire la continuitatea activității echipei în Liga 3 la fotbal, după ce, în urmă cu două săptămâni, a avut loc reunirea lotului.
Jucătorii au început pregătirea sub comanda antrenorilor Bogdan Tudoreanu și Vasile Prisacă, lotul fiind alcătuit din Toma Niga, Matei Cuciureanu, Șerban Nițu, Karime Makongo, Vlad Cimbru, Robert Cucoș, Marius Filip, Sebastian Nechita, Samson Chinwendu, Odoh Chika, Marian Ilie, Ianis Smocot, Robert David, Daniel Corniciuc (provenit de la FCSB), Andrei Buceac (provenit de la LPS Suceava) și Doru Petrariu (provenit de la LPS Suceava).
Începând de azi se va alătura echipei și atacantul Daniel Ghiță (provenit de la CFR Cluj).
Pe 2 august de la ora 17, galben-verzii vor disputa primul meci amical al verii, în deplasare cu Gloria Bistrița.
“Pe parcursul acestei săptămâni urmează să se concretizeze și negocierile cu noul grup de investitori care va prelua clubul”, se menționează într-un comunicat, fără alte amănunte.