Frații Andrew și Tristain Tate și două femei din România, au fost eliberați vineri din arestul la domiciliu și au fost plasați sub control judiciar, fiind aleasă măsura preventivă mai ușoară.
Cei doi au făcut apel, la începutul săptămânii, împotriva unei decizii judecătorești luate luna trecută de a-i menține în arest la domiciliu pentru încă 30 de zile.
Conform condițiilor controlului judiciar, cei patru nu vor putea părăsi România și nu pot călători în unele părți ale țării, dar pot părăsi domiciliul și călători în București și Ilfov.
Controlul judiciar este valabil pe o perioadă de 60 de zile, de pe data de 4 august și până la 2 octombrie.