Continuă seria chermezelor pe bani publici organizate de Primăriile sucevene cu probleme financiare!
În ședința din 29 iunie, Consiliul Județean Suceava a alocat 7.990.000 de lei pentru 24 de Primării “aflate în situație de extremă dificultate”.
Printre acestea s-a numărat și Primăria Adâncata, care a fost sponsorizată din bugetul județean cu 400.000 de lei.
Probabil problemele financiare au trecut momentan, așa încât se poate da drumul la chiuituri.
Primăria Adâncata, condusă de Viorel Cucu (PNL), va organiza pe 15 august, de ziua comunei, festivalul „Satule de sub pădure”, la care vor cânta și vor juca Nicoleta Cojocaru, Doina și Ciprian Petroaie, Ștefania Țurcanu, Robert Străchinar, Alina Dănilă, Ioana Stamate, Adriana Crainiciuc, Ștefănel Bocăneț, Gheorghiță Rotaru, Petronela Butnariu, taraful Florin Mucea și ansamblurile Ciprian Porumbescu, Stejărelul, Bujorul de munte, Plaiurile Pojorâtei și Luca Arbore.
Da asa este ! S-au dat si la PNL dar si la PSD, dar omul cu oile pe deal sau mai recent ” OA CA CA – OA CA CA ” cel cu baltile unde ar vrea sa se scalde, a impartit malai preferential ! Asa se face ca omul de la FORASTI , cu multe dosare penale, care zac de mai mult timp la M.A.I. I.P.J. SUCEAVA , a tras o fura cu masina primariei sa prinda niste peste sa aduca la cetatenii comunei FORASTI, de ziua comunei, ca tot el ia lasat fara apa de luni de zile , anul acesta!! Pestele va fi adus curatat, intrucat nu este apa nici azi la FORASTI ! Cetatenii comunei FORASTI, ii multunesc mult , in mod specific ramanesc, pentru neimplicare in ajutor, ” comisarului ” MOLDOVAN, omului cu oile pe deal flutur, lui stan de la PSD, si celui de la ISU SUCEAVA!! RUSINE !!! Hai DIICOT, poate rezolvati voi ceva cu apa la FORASTI !!