Senatorul PSD Suceava Ioan Stan a transmis un nou comunicat redactat, după toate probabilitățile, la București, în care cuvântul de ordine este că “PSD își asumă reformele, problema e la PNL”.
PSD transmite, via Stan, că actul de guvernare este mai important decât păruiala politică, “dar dacă politrucii vor deveni dominanți în PNL, iar coaliția nu mai poate funcționa, e normal ca premierul să își depună mandatul.
Nu este o amenințare, ci o consecință posibilă a iresponsabilității unor liderii PNL.
Dacă se ajunge în acest scenariu, contestatarii din PNL vor trebui să își asume guvernarea cu USR, cum au făcut-o când au distrus țara.
Iar dacă nu vor putea forma un guvern, atunci vor răspunde pentru instabilitatea politică”.
Social democrații vor să-și țină la respect aliații liberali aducându-le aminte de vechile alianțe: “Dacă vor opri reformele pe care le contestă acum, atunci vor trebui să explice românilor de ce se vor bloca fondurile europene pentru România, de ce țara noastră va fi amendată cu 0,5% din PIB, de ce vor crește dobânzile la care se împrumută România, iar o bună parte din taxele românilor vor merge pentru plata acestor dobânzi majorate”.
În pofida acestor “îmbrânceli” numai bune pentru amețirea electoratului, Marea Alianță PSD-PNL merge înainte, ciolanul comun fiind mult mai important!
Pana la aparitia USR, voi ati distrus sistematic Tara , PSD si PNL, de 30 de ani !! Cu o Justitie INCOMPETENTA si CORUPTA, dar si cu o PRESA manjita de coruptie , ANI de zile ati distrus TOT ! Daca asa ceva se intampla la SARBI, erau mancati cu rahat cu tot de a doua zi ! Asa ca stan pleaca si tu dar si CIOLACA , covrigarul de la Buzau, si toti parvenitii din jurul lui ! Luati si pe kaizer , mai mult ZER , cu voi!