Sâmbătă, 12 august 2023, la ora 19:14, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Salcea au fost sesizați prin numărul unic de urgență 112 de către o femeie din municipiul Suceava, despre faptul că în timp ce se afla la mama ei, în localitatea Dumbrăveni, a văzut cum o persoană de sex feminin este agresată de către soțul acesteia.
Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că în jurul orei 18.40, o femeie de 40 ani, din satul Dumbrăveni, s-a întâlnit cu soțul ei, de 46 ani, în parcul din localitate. Cei doi soți se află în proces de divorț. Aici, pe fondul unor discuții în contradictoriu, bărbatul și-a agresat fizic soția, pe care ar fi lovit-o și împins-o. În cauză nu a fost nevoie de intervenția unui echipaj medical pentru acordarea de îngrijiri medicale.
A fost întocmit chestionarul de evaluare a riscului în vedere emiterii unui ordin de protecție provizoriu, reieșind că există risc iminent, motiv pentru care a fost emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile până la data de 17.08.2023, față de bărbatul de 46 de ani.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „violență în familie”.
SORIN NICA