Azi, 13 august 2023, echipajul format din polițiști din cadrul Polițiilor Orășenești Milişăuţi şi Cajvana a fost sesizat printr-un apel la 112 de către o tânără cu privire la faptul că la domiciliul ei din oraşul Milișăuți, satul Luncă, a venit fostul concubin care provoacă scandal şi o ameninţă.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, în faţa locuinţei a fost identificată apelanta şi mama ei, care au relatat verbal că fostul concubin, se ascunde prin vegetaţia din apropiere şi vine la poarta lor, adresându-le ameninţări cu acte de violenţă.
La scurt timp a fost identificat în zonă și fostul concubin, respectiv un bărbat de 21 ani, din orașul Gura Humorului, care se afla în stare de ebrietate, avea un comportament agitat şi adresa în repetate rânduri ameninţări cu acte de violenţă.
Având în vedere că i s-a adus la cunoştinţă bărbatului că fapta sa constituie infracţiune, însă acesta s-a comportat sfidător, s-a procedat la folosirea mijlocelor tehnice din dotare şi imobilizarea acestuia, fiind solicitată intervenţia unui echipaj al ambulanţei care l-a transportat la Spitalul Mun. Rădăuţi, Secţia psihiatrie.
Echipajul de intervenţie a constatat că există risc iminent la adresa victimei, sens în care s-a procedat la întocmirea ordinului de protecţie provizoriu prin care i s-a pus interdicţia agresorului de a se apropia la mai puţin de 50 de metri de victimă.
Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvărșirii infracțiunii de „ameninţare”.