Astăzi, în jurul orei 14.00, s-a produs un accident rutier între cele două autobuze Publitrans Piteşti în zona stației de la Muzeul Judeţean Argeș.
Pompierii militari au intervenit la fața locului pentru asigurarea măsurilor specifice și pentru a acorda primul ajutor persoanelor rănite. Au avut nevoie de îngrijiri cei doi șoferi, care au fost monitorizați de către paramedici și apoi au fost transportați la spital.
Potrivit medicilor sosiți la fața locului, un bărbat în vârstă de 59 de ani acuza dureri în zona lombară și un bărbat de 56 de ani a suferit traumatisme în zona capului și acuza dureri în zona coloanei cervicale și la membrul inferior drept.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.