Ministrul Culturii Raluca Turcan (PNL) a anunţat că se vor derula lucrări de restaurare şi consolidare a conacului Vârnav Liteanu din Liteni, care “se află într-o stare gravă de degradare structurală şi arhitecturală”.
Investiţia are un frumos istoric “de vorbe”, fiind anunțată în repetate rânduri și de fostul ministru, suceveanul Bogdan Gheorghiu (tot PNL).
Conacul din Liteni ar urma să fie transformat în centru de pregătire pentru restauratori.
Unitatea de Management a proiectului a publicat în SEAP anunţul de participare simplificată pentru contractarea serviciilor de elaborare a documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie, estimate la 589.000 de lei.
Conacul ridicat în secolul al XVIII-lea și un teren aferent de 150.000 de metri pătrați au fost donați statului român de către moştenitorii familiei Sturdza.
Conacul a fost ridicat de boierul Teodor Vârnav Liteanu în 1790, fiind apoi refăcut în 1900.
În perioada comunistă a fost folosit de Gospodăria Agricolă de Stat, după care a adăpostit o casă de copii.
BEATRICE OȘEAN