Un incendiu a fost anunțat, astăzi, în jurul orei 1730, într-un apartament dintr-un bloc de locuințe de pe strada Ana Ipătescu din municipiul Fălticeni.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu două autospeciale de stingere cu sprijinul unui echipaj SAJ.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu degajări de fum în interiorul unui apartament de la etajul 3, în care nu se afla nimeni în momentul declanșării incendiului. Pompierii militari au lucrat concomitent pentru localizarea incendiului și pentru ventilarea spatiilor inundate cu fum.
Incendiul a fost declarat lichidat după aproximativ o oră și jumătate.
În urma evenimentului, 14 persoane s-au autoevacuat și 6 persoane, printre care doi minori, au fost evacuate de către pompierii militari.
Pe timpul intervenției, două persoane de sex feminin au suferit un atac de panică fiind monitorizate de către echipajul SAJ, ambele refuzând transportul la o unitate spitalicească.
SORIN NICA