Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava au preluat ancheta în cazul Alexandrei Ivanov, tânăra moartă, pe data de 18 august, în Maternitatea din Botoşani.
Potrivit informațiilor oficiale, măsura a fost luată “pentru a înlătura orice suspiciuni cu privire la desfăşurarea anchetei penale”.
Iniţial, cercetările în cazul morţii Alexandrei Ivanov au fost începute de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, ele desfăşurându-se sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Alexandra Ivanov (25 de ani) a murit vinerea trecută, la aproape 9 ore după ce a fost internată în Maternitatea din Botoşani.
Ea era însărcinată în luna a treia şi a ajuns la spital cu ambulanţa, după ce a acuzat dureri şi hemoragie.
După ce a fost supusă unui set de analize şi a fost perfuzată, cadrele medicale au ignorat-o toată noaptea.
Dimineaţa, starea ei de sănătate s-a înrăutăţi considerabil, decedând în Secţia ATI.
“Tânăra nu a beneficiat, timp de aproape 7 ore, de îngrijiri medicale.
Pacienta a fost internată la ora 23,30 cu sângerare pe căi genitale externe, dureri hipogastrice şi lombare.
Diagnosticul stabilit la internare a fost de “sarcină oprită în evoluţie, metroragie minoră, observaţie anemie secundară”.
De la ora 00,45, când i s-a administrat ser fiziologic şi un medicament, până la 07,35, nu a mai fost efectuată nicio manevră de îngrijire”, se arată într-un raport întocmit de Direcţia de Sănătate Publică Botoşani.
SORIN NICA