Lansarea volumului de debut al fălticeneanului Ioan Caulea s-a făcut, vineri, 25 august 2023, în cadrul celei de-a III-a ediții a Festivalului de Literatură ”Panorama” de la Ghelari, județul Hunedoara, având ca locație o carieră unde se ajunge pe Drumul de marmură din Ținutul Pădurenilor.
Pe lângă ineditul decorului natural, prezentarea publică a volumul „Arabescuri” s-a bucurat de prezența a numeroși scriitori, poeți și critici veniți din toată țara la invitația Editurii Castrum de Thymes din Timișoara.
Profesorul Caulea ne-a declarat că, după lansarea de la Ghelari prin care, practic, a primit premiul pentru debut al editurii, va urma o lansare acasă, la Fălticeni, la o dată ce va fi anunțată ulterior.
“Ioan Caulea debutează în forță și îi doresc mult succes pe plan literar, cu convingerea că va recidiva în poezie cu un nou volum cât de curând”, notează poetul Daniel Luca.
“Arabescuri, volumul prin care Ioan Caulea debutează, este, într-adevăr, un punct de pornire care se îndreaptă spre semi-necunoscut, dar este totodată și acel start care printr-o geometrizare bine imaginată și calculată își găsește repede traiectoria așezându-se astfel confortabil și încrezător, așteptând ca Timpul să se pronunțe și asupra-i după cum deja dovedește că o merită”, este de părere criticul literar Cristian-Paul Mozoru.
“Răspicat și fastuos, discursul escaladează dincolo de ritmul jocurilor demonstrative, exasperat de repetarea aceluiași ritual ca o lovitură de pedeapsă. Evul protocolar a luat sfârșit când Ioan Caulea descinde pe teritoriul poeziei cu îndrăznețele sale “Arabescuri”, revizuind unele moduri de raportare existențială”, concluzionează scriitorul Daniel Marian.
SERGIU JIPA
Citește și⤵
Profesorul fălticenean Ioan Caulea, câștigătorul unui concurs de debut în poezie. Editura Castrum de Thymes din Timișoara va publica volumul „Arabescuri”