După ce, o bună perioadă de timp, a tot amânat introducerea sensului unic pe bulevardele 1 Mai și George Enescu din municipiul Suceava, invocând diverse motive (lipsa semaforizării la fiecare trecere de pietoni de pe traseu, reconfigurarea sensurilor giratorii, reamenajări ale trotuarelor), pe primarul liberal Ion Lungu l-a apucat hărnicia.
El a transmis că “în doi ani vom avea sensuri unice și bandă dedicată pentru transportul public.
Valoarea proiectului este de aproximativ 17 milioane de euro”.
Lungu spune că proiectul a fost discutat și în dezbateri publice, “dar nu a putut fi aplicat pentru că nu am avut sursa de finanțare, deoarece vin făcute modificări la structura stradală, inclusiv mutarea de stâlpi de iluminat, care sunt destul de costisitoare, pe care vrem să le asigurăm finanțarea pe fonduri europene”.
Atunci când sensul unic va deveni operațional, circulația rutieră se va desfășura pe trei benzi (dinspre Spitalul Județean spre sensul giratoriu de la McDonald’s), cu o singură bandă pe sens opus pentru transportul în comun și autovehicule de intervenție.
De asemenea, vor fi trei benzi și pe bulevardul George Enescu și pe strada Calea Obcinilor, până la sensul giratoriu de la OMV.
DAN PASCARU