Azi, primarul liberal de Suceava Ion Lungu a prezentat un nou proiect la rubrica politrucă “Așa am vrea să facem în Marea Alianță PSD-PNL”.
Conform unei hotărâri de Guvern din anul 2021, începând cu 30 noiembrie 2023 cetațenii care vor returna un ambalaj nereutilizabil la centrele de returnare din oraș vor primi 0,50 bani ca urmare a intrării în vigoare a sistemului de garanție –returnare pentru ambalajele primare nereutilizabile de sticlă, plastic sau metal cu volume între 0,1 – 3 litri.
Lungu a spus că a avut întâlniri la mai multe ministere și la Asociația Municipiilor din România, cu ministrul Mediului Mircea Fechet, pe temele sistemului de garanție returnare și a taxei pe economia circulară.
“Am propus să se înființeze la Suceava unul din cele 17 Centre Regionale unde ambalajele returnate vor fi numărate, sortate, pregătite pentru reciclare, în colaborare cu operatorii de salubritate.
Am propus înființarea a 5 centre în cartiere, sub coordonarea Sistemului de Garanție Returnare, în vederea organizării și operării punctelor de returnare”, a menționat Lungu, fără a spune clar cum au fost primite, la nivel central, propunerile sale.
….“Am propus să se înființeze la Suceava unul din cele 17 Centre Regionale unde ambalajele returnate vor fi numărate, sortate, pregătite pentru reciclare, în colaborare cu operatorii de salubritate.
Am propus înființarea a 5 centre în cartiere, sub coordonarea Sistemului de Garanție Returnare, în vederea organizării și operării punctelor de returnare”, a menționat Lungu, fără a spune clar cum au fost primite, la nivel central, propunerile sale….
Pentru ce la Suceava ? ca sa il salvati pe flutur cu Dosarul Penal de la ” cazul MESTECANIS” , adica mai pe ramaneste sa transformati Mestecanisul in tr-un depozit mai prietenos cu mediul !!! NU lungu san!! sa platesca cei care au propus si impus prosteste , acel proiect care a distrus zona de arie protejata ! care trebuia respinsa din start, pentru care golanii de la Arii Protejate ar trebui arestati imediat !!Sa plateasca cei de la Directia de sanatate Publica, SGA Suceava, ABASIRET BACAU, ISU SUCEAVA ,APM SUCEAVA si evident Consiliul Judetean Suceava prin flutur !!si altii care or fi !!
Aceste deseuri , trebuiesc, imediat returnate in tara de origine , nu reciclate, sortate, aranjate, poate doar cateva in curtea lui lungu si cateva in vilele nenumarate ale lui ” flutur si fii” !!
DAN PASCARU