Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a publicat listele actualizate cu posturile clericale vacante din mediul rural, valabile pentru transfer.
În Parohia Forăști este liber un post de preot paroh cu normă întreagă, care are arondate 90 de familii.
Parohia cuprinde Biserica Sf. Nicolae, monument istoric, construită din lemn în 1763, cu casă parohială și cimitir și Biserica Adormirea Maicii Domnului, construită din cărămidă în 2000, cu pictura finalizată în 2022.
De asemenea, în Parohia Arghira (comuna Preutești) este disponibil un post întreg de preot paroh, cu 284 de familii.
Biserica Sf. Gheorghe a fost construită din zid în anul 1937 și dispune de casă parohială și cimitir.
Dosarele se pot depune la sediul protopopiatelor până pe 22 septembrie, iar în Permanența ce va avea loc între 25-29 septembrie vor fi desemnați câștigătorii.