În cursul nopții trecute, în jurul orei 02.00, la Punctul de Trecere al Frontierei Siret s-a prezentat un cetățean român în vârstă de 47 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în România.
Acţionând în baza analizei de risc, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport, descoperind ascunsă o butelie cu agent refrigerant, cu greutatea de 13,6 kg, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente legale.
Marfa, în valoare de aproximativ 500 lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar persoana în cauză este cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de transportul şi tranzitul de substanţe şi preparate periculoase şi tentativă de contrabandă calificată.