Astăzi, în jurul orei 16:40, s-a produs un accident rutier pe E 85 – DN 2 în localitatea nemțeană Tețcani, din comuna Gherăești. Este vorba despre coliziunea dintre un autoturism, două autoutilitare și un tir.
Centrul Infotrafic al Poliției Române a informat că circulația a fost blocată pe DN2 Roman – Fălticeni, în zona localității Tețcani.
Potrivit reprezentanților ISU Neamț, la locul accidentului s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare grea, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD TIM din cadrul Detașamentului Roman și trei echipaje cu ambulanțe de la SAJ Roman.
“În urma impactului trei persoane au rămas încarcerate, una într-o autoutilitară și două în autoturism.
Cu ajutorul echipamentelor pentru descarcerare, pompierii au acționat pentru scoaterea celor trei victime (conducătorul autoutilitarei și două pasagere).
Toate cele trei victime au fost scoase din autoturisme.
O fată de 16 ani, pasageră în autoturism prezenta semne incompatibile cu viața.
O femeie de 40 de ani și doi bărbați de 20 și 48 de ani au fost preluați de echipajele medicale și transportați la CPU Roman.
Un alt bărbat de 39 de ani a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului, dar a refuzat transportul la spital.
Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor și vor curăța carosabilul de elementele rezultate în urma evenimentului rutier”, a transmis ISU Neamț.
“La data de 19 septembrie a.c., în jurul orei 16:40, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 2, în localitatea Gherăieștii Noi.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un bărbat, în vârstă de 49 ani, din județul Bacău, conducea un autoturism, în localitatea Gherăieștii Noi, din direcția Suceava spre Roman, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule, ce circula din sensul opus.
Ulterior ansamblul de vehicule ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară și un ansamblu de vehicule ce se deplasau pe direcția Suceava spre Bacău.
Din nefericire în urma evenimentului rutier a rezultat decesul unei minore, în vârstă de 16 ani, pasager în primul autoturism și rănirea altor 4 persoane.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, insp. Ramona Ciofu.