În această dimineață, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și Direcției de Investigare a Infracțiunilor Economice din cadrul Poliției Române, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, pun în aplicare 33 mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Suceava, Hunedoara, Maramureș, Teleorman Dolj și Timiș, într-o cauză vizând săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, aderare la un grup infracțional organizat, contrabandă, contrabandă asimilată și spălare a banilor.
S-a reținut că, la finele anului 2022, pe teritoriul României s-a constituit un grup de criminalitate organizată transfrontalieră, cu arie de acțiune și componență internațională, format din cetățeni ucrainieni și români, specializat în activități de contrabandă și contrabandă asimilată respectiv introducere în țară, comercializare și transport a unor cantități importante de produse accizabile (țigarete), atât pe teritoriul României cât și pe cel al Uniunii Europene.
Țigările achiziţionate din Ucraina și Republica Moldova, au fost încărcate în autotrenuri aparţinând unor societăţi de transport controlate de segmentul extern al grupării ( cetăţeni ucrainieni), fiind disimulate în alte categorii de mărfuri (bomboane, dulciuri etc.), iar după introducerea în România, transportate către depozite intermediare (deținute de membrii grupării care se ocupau de comercializarea țigaretelor), descărcate, reîncărcate în alte vehicule și transportate către alți clienți.
Țigaretele au fost introduse în România prin puncte de trecere a frontierei din județele Suceava și Tulcea, fie cu titlu de import, sub paravanul altor mărfuri legal transportate destinate unor societăţi din România, fie în regim de tranzit către ţări din afara spaţiului comunitar.
Segmentul intern al grupului infracțional format din cetățeni români, a avut ca principale atribuții identificarea și punerea la dispoziție a unor spații necesare pentru transbordarea țigărilor din automarfare și depozitarea lor temporară în condiții de maximă securitate, precum și identificarea unor clienți cu posibilități de distribuție semnificativă.
În cursul investigațiilor au fost realizate prinderi în flagrant și efectuate percheziții domiciliare în urma cărora au fost confiscate aproximativ 10 milioane de țigarete provenite din contrabandă.
Audierile urmează să se desfășoare la sediul DIICOT – Structura Centrală.
Acțiunea beneficiază de sprijinul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate, Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate, Serviciilor de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române și Autorității Vamale Române.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.