Primăria Suceava organizează, azi de la ora 16.30, dezbaterea publică a raportului privind impactul asupra mediului și a studiului de evaluare pentru Autostrada Pașcani-Suceava, propus a fi amplasat în județele Botoșani, Suceava și Iași.
La dezbatere participă oficialități din cele trei județe.
Ședințe asemănătoare se vor desfășura, pe 27 septembrie, în comunele Tudora (jud. Botoșani) și Tătăruși (jud. Iași).
Autostrada Pașcani – Suceava este prevăzută în Master Planul General de Transport al României, face parte din coridorul de conectivitate 2 (Moldova), coridor care asigură legătura pe axa nord – sud între Moldova și Muntenia dar și între Ucraina/Moldova și Bulgaria, la nivel de tranzit continental.
Activitățile realizate până în prezent sunt analiza variantelor de traseu – finalizată, studiul topografic – finalizat, studiul arheologic – finalizat, investigații geotehnice – finalizate, studiul privind ocuparea terenurilor – 70%, avize si acorduri – 80%, din care în județul Suceava 25 avize/acorduri obținute din 35, acordul de mediu – 70% (a fost emisă decizia etapei de încadrare), estimat obținere acord de mediu – octombrie 2023.