Universitatea Ştefan cel Mare Suceava începe, pe 2 octombrie, un nou an universitar cu peste 4.400 de boboci, acesta fiind “cel mai mare număr din ultimul deceniu, înregistrând o creștere cu 5% comparativ cu anul precedent”, după cum a anunțat conducerea USV.
Ceea ce a omis să spună aceeași conducere este că aproximativ 1.600 de locuri au rămas neocupate.
Și asta deoarece, la jumătatea lunii iulie, USV anunța că pune la dispoziția candidaților la admiterea din acest an 6.000 de locuri bugetate și cu taxă, repartizate pe cele peste 120 de programe de studiu la nivel de licență, masterat, doctorat, post-doctorat și formare continuă.