Ieri după-amiază, “după încheierea programului de birou”, arhiepiscopul Calinic al Sucevei şi Rădăuţilor, însoțit de arhimandrit Paraschiv Dabija – vicar administrativ, preotul Eftimie Mutescu – consilier eparhial în cadrul Sectorului Proiecte și Construcții bisericești și preotul inginer Constantin Bobu, a vizitat mai multe șantiere în lucru și activitatea unou unități de cult din eparhie.
Arhiepiscopia a prezentat lista obiectivelor și subiectele vizate: Parohia Hancea – stadiul lucrărilor de schimbare a acoperișului bisericii, Parohia Sălăgeni – stadiul lucrărilor la noua capelă de cimitir, Mănăstirea Ițcani – stadiul lucrărilor la Așezământul Social Filantropic „Ovidenia”, Seminarul Teologic Liceal Ortodox Mitropolitul Dosoftei – stadiul lucrărilor de realizare a drenului, a lucrărilor de amenajare și de sistematizare a curții interioare, Căminul de Bătrâni Sf. Ioan cel Nou – finalizarea lucrărilor de demontare a acoperișului a două adăposturi propuse spre dezafectare, Mănăstirea Cămârzani – stadiul lucrărilor de edificare a halei pentru Tipografia Arhiepiscopiei, începerea lucrărilor de sistematizare, aducțiune și dren, Ferma Lucos – finalizarea lucrărilor de realizare a împrejmuirii la adăpostul de păsări și lucrările agricole de sezon și de întreținere și Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou – stadiul lucrărilor la parcarea din incinta ansamblului arhiepiscopal.
De remarcat că Fermas Lucos se bucură de atenția constantă a lui ÎPS Calinic, care o include în multe dintre vizitele sale în teren.