Drumarii de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov au asfalt peste leșul unui câine pe marginea drumului la o lucrare executată pe o şosea din comuna Porumbacu de Jos, la ieşirea spre municipiul Sibiu.
Maria Poșa, primarul localităţii Porumbacu de Jos, a declarat pentru AGERPRES, că a sesizat DRDP Braşov, beneficiara lucrării.
DRDP Braşov susţine că este puţin probabil ca drumarii să fi lucrat şi să nu observe câinele mort pe marginea şoselei şi iau în calcul că poate un tractor a trecut pe urmă pe acel drum şi a lovit câinele sau a adus pe roţile sale corpul animalului şi l-a călcat în amestecul pus de muncitori.
“Imaginile sunt din zona unor lucrări executate pe perioada de garanţie de către un prestator, lucrări ce constau în reprofilarea stratului rutier bituminos foarte subţire cu o grosime variabila de 0,5 – 1 cm. Procesul tehnologic este următorul: se frezează 1 cm din stratul de uzură, se emulsionează suprafaţa, iar apoi se aşterne un strat de 0,8 cm de agregate pentru o aderenţă mai bună. Aceste lucrări au fost executate în interiorul marcajului de delimitare a părţii carosabile. Acel leş de animal, adus de pe un drum lateral, probabil pe roţile unui tractor, a ajuns acolo după momentul finalizării procesului tehnologic, dar a rămas aderent din cauza adezivităţii emulsiei bituminoase proaspăt turnate”, a declarat purtătorul de cuvânt al DRDP Braşov, Robert Elekes.
Sursa a mai precizat că animalul mort a fost îndepărtat de o echipă de la DRDP Brașov în timpul reviziilor zilnice.
SORIN NICA