În această dimineață, la Ankara, a avut loc un atentat terorist în apropierea Parlamentului turc care urma să deschidă o nouă sesiune de lucru.
Ministrul de Interne, Ali Yerlikaya, a anunțat că este vorba despre doi teroriști – unul dintre ei s-a detonat, iar celălalt a fost împușcat de forțele de ordine.
Presa turcă a anunțat că schimburi de focuri au fost auzite în cartierul în care se află Parlamentul şi numeroase ministere.
“În jurul orei 09.30, Ministerul nostru de Interne a fost atacat de 2 teroriști cu un vehicul comercial ușor, în fața porții de intrare a Direcției Generale de Poliție.
Unul dintre teroriști s-a aruncat în aer, celălalt terorist a fost neutralizat.
În timpul incendiului, 2 polițiști au fost ușor răniți. Le dorim eroilor noștri însănătoșire grabnică.
LUPTA NOASTRĂ VA CONTINUA FĂRĂ REGULI PÂNĂ CÂND ULTIMUL TERORIST VA FI NEUTRALIZAT.”, a transmis ministrul de Interne Yerlikaya.