Nu ştiu cum timpul s-a strecurat pe furiş. E o abilitate a sa pe care o remarcăm din când în când… Uneori ni se pare că este prea încet, alteori prea grăbit…
Nu ştiu cum a luptat cu secunda scriitoarea şi artista Serenella Pădurariu pentru că nu am trecut prin patimile ei, dar am avut privilegiul de a o cunoaşte personal… Ne-am întâlnit de prea puţine ori căci mi s-a părut că avem timp… Deşi, timid, mi-a spus că timpul alocat vieţii ei are o altă măsură … Eu nu am putut să concep aşa ceva. Dar ea a ştiut că timpul poate fi infrânt prin elanul vieţii. A trăit fiecare secundă cu gândul că poate fi ultima. Şi a decis să cunoască viaţa în profunzimea ei. Şi atunci a ales erudiţia. A iubit arta plastică, scrisul… A iubit tot ceea ce se putea iubi şi a găsit că ea poate fi trăită frumos prin universul mintal care oferă orizonturi infinite.
Apoi am aflat că a păşit în Lumină, plecând din această lume. M-am întristat…
Dar am înţeles că în Lumină îi era locul. Şi m-am bucurat.
Sâmbătă, 30 septembrie a.c., la Rotopăneşti, numele Serenellei Pădurariu a fost rostit pentru veşnica ei pomenire. I-au fost aduse flori, i-au fost dăruite lacrimi… Şi amintiri. Multe amintiri… O parte din viaţa ei plină de discreţie am adus-o în spaţiul public pentru că acum ni s-a permis. Serenella a vrut să fie cunoscută pentru ceea ce poate, nicidecum pentru ceea ce nu poate. Din acest motiv a preferat discreţia pentru ca lumea să nu o conteple pentru trupul ei slăbit. A lăsat lumii câteva scrieri de o înaltă ţinută literară şi câteva tablouri. O parte dintre ele odihnesc pe simezele muzeului din localitate şi în bibliotecă.
Şi mi-a lăsat şi mie ultimul ei text pentru revista Dragos a cărui număr 5 (Anul IV, 2023) îi este dedicat. Am privit mult timp e-mail-ul cu ataşamentul trimis de ea. Aflasem că plecase şi aveam mereu impresia că mi-a fost trimis din stele… Nu din nori cum proclamă acum noua tehnologie. Nu. Din Lumină!
A avut grijă să-şi rânduiască plecarea. A lăsat totul în ordine pentru că era omul lucrului bine făcut. Riguros. Uneori poate prea riguros. Prea categoric.
Dar urmare a acestei rânduieli s-au mai născut câteva volume postume.
Dar pentru ceea ce a fost, Horodnicenii i-au conferit titlul de Cetăţean de Onoare (post mortem), primarul Neculai Florea dând citire titlului de investire în faţa standului din incinta Bibliotecii Comunale din Rotopăneşti alocat Serenellei Pădurariu.
Acum timpul a devenit eternitate.
