Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a petrecut în comuna suceveană Zvoriștea.
La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospeciala pentru descarcerare si o ambulanta SMURD TIM (Terapie Intensiva Mobila), cu sprijinul a doua echipaje SAJ.
Două persoane din același autoturism au fost rănite, una dintre ele fiind găsită încarcerată.
Victima încarcerată a fost extrasă de către pompierii militari și predată cadrelor medicale și paramedicale.
Ambele victime (doi tineri de 23, respectiv, 16 ani), conștiente și cooperante, au primit îngrijiri medicale, ulterior fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Alte trei persoane, care se aflau în celelalte autoturisme implicate în evenimentul rutier, au fost monitorizate medical, dar au refuzat transportul la spital.
SORIN NICA