O femeie a sunat disperată la 112 și a cerut ajutorul polițiștilor deoarece fiul ei se comportă agresiv, s-a blocat în casă și nu îi mai permite să intre. Când au ajuns trupele speciale, individul a atacat cu o macetă.
Miercuri, 4 octombrie 2023, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 14 Poliție a fost sesizată printr-un apel la 112, de mama unui bărbat, cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 4, acesta refuză să-i deschidă ușa și este agresiv.
De asemenea, au fost solicitați la fața locului luptători și negociatori din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale.
Deoarece bărbatul se afla baricadat în interiorul locuinței, a fost necesară pătrunderea în forță. La momentul pătrunderii luptătorilor SAS, bărbatul a lovit cu maceta pe care o avea asupra lui, unul dintre scuturile de protecție, provocând crăparea acestuia.
În cadrul intervenției a fost folosit, pentru avertisment, armamentul neletal, cu aer comprimat.
După imobilizare, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, existând suspiciunea că anterior a înghițit mai multe pastile.
Potrivit polițiștilor, în urma intervenției luptătorilor SAS, bărbatul nu a suferit vătămări corporale.
SORIN NICA