Dacă nu avem autostrăzi, măcar să zburăm cu avionul! Camera de Comerţ şi Industrie a României a organizat, ieri, cea de-a doua reuniune dedicată lansării proiectului privind conectivitatea aeriană interurbană pe teritoriul României, iar în cadrul acesteia a fost propusă înfiinţarea companiei Liniile Aeriene Române (LAR).
“A fost prezentat un studiu care a avut ca temă centrală lipsa de conectivitate între oraşele României, cauzată de infrastructura terestră şi feroviară precară, pe care România o are la ora actuală, precum şi soluţiile identificate pentru demararea acestui nou proiect.
Astfel, a fost avansat termenul de 1 decembrie 2023 pentru înfiinţarea unei societăţi pe acţiuni, cu participarea Consiliilor Judeţene care au în operare aeroporturi, numele rezervat pentru această nouă companie fiind Liniile Aeriene Române (LAR)”, se menționează într-un comunicat al CCIR.
La reuniune au participat, atât fizic, cât şi online, reprezentanţi ai Consiliilor Judeţene Arad, Braşov, Bacău, Constanţa, Maramureş şi Sibiu şi specialişti din cadrul aeroporturilor Tulcea, Arad, Maramureş, Suceava și Craiova.
“În momentul de faţă, dacă cineva îşi doreşte să ajungă pe calea aerului de la Constanţa la Timişoara, va trebui să facă o escală la Roma sau Milano, deoarece nu există o cursa directă între cele două oraşe ale României.
Noul operator aerian, care va avea forma unei societăţi pe acţiuni, cu participarea Consiliilor Judeţene ca acţionari, va opera cu un număr semnificativ de aeronave de mică capacitate între cele mai importante oraşe ale ţării.
Pentru oamenii de afaceri şi nu numai, acest lucru va însemna că, în cursul unei singure zile, se pot deplasa pe teritoriul României între oraşe situate la sute de kilometri distanţă unul de celălalt, economia de bani şi de timp fiind evidentă”, a declarat preşedintele CCIR, Mihai Daraban.