Managerul Spitalului Clinic Județean Suceava, Alexandru Calancea, l-a însoțit, ieri, pe șeful Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, pe șantierul extinderii secției de oncologie, la spitalul vechi.
În stilu-i politruc caracteristic, Flutur a folosit momentul pentru a lansa o nouă promisiune și anume că ”anul viitor, pe vremea aceasta, noi așteptăm, cred că și mai repede, să se finalizeze această construcție”.
Calancea a spus și el câteva cuvinte pentru opinia publică, cea mai importantă idee fiind că ”lucrările se vor finaliza în noiembrie 2024, dar sperăm să meargă și mai repede, pentru că bolile oncologice sunt o problemă majoră cu care ne confruntăm”.
Extinderea secției de oncologie de la Suceava se realizează de către constructorul SC Antramicons Pojorâta, clădirea urmând să aibă patru etaje.
Noul pavilion al secției oncologie va avea o suprafață desfășurată de 4.590 de metri pătrați, patru cabinete și două săli de tratament ambulatoriu, 18 paturi pentru internare de zi, 45 de paturi pentru internare continuă, 12 paturi pentru îngrijiri paliative și 8 paturi pentru aparținători.
Valoarea contractului este de aproximativ 10 milioane de euro, iar data de finalizare a proiectului – noiembrie 2024.
DAN PASCARU