Vineri 13
Plouă slab afară, puțin mai mult în noi,
Plouă, anulează curios răceala,
Liniștea ascultă, te ascultă…
Începi să schițezi un zâmbet,
Condusul dimineața în trafic
Te face ridicol în cutia ta metalică.
Aproape zâmbești, ești sigur
Ești mai sigur de când știi că nu poți să faci totul,
Nu poți să asculți și să repari tot ce nici cunoscătorii nu pot,
Nu poți să aduni tu ani acolo unde nu mai sunt,
Nu mai poți să citești sau să scrii
Deși colcăie cuvintele în ritmul lor, neatinse de nimic,
Nici măcar de umbra de dincolo.
Stângaci strângi literele de pe ecranul telefonului
Le pliezi pe suflet, pe stradă, pe toamna asta care nu-ți place,
Care nu ți-a plăcut niciodată, dar ei de tine da.
Nu-i așa că e puțin ironic?
Să te scoată la lumină tocmai ceea ce nu-ți place,
Sau așa crezi tu, de dimineață devreme,
Vineri 13.
