Ieri, la ora 04.30, polițiștii din Rădăuți, în timp ce executau activități de patrulare și supraveghere a traficului rutier pe strada Calea Bucovinei, au efectuat semnal de oprire, prin punerea în funcțiune a semnalelor acustice și luminoase ale autospecialei de poliție, unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat și a mărit viteza de deplasare.
Patrula de poliție a pornit în urmărirea autovehiculului, care și-a continuat deplasarea în viteză către comuna Dornești, iar în momentul în care autoturismul a ieșit din oraș, unul dintre agenții de poliție, după efectuarea somațiilor prin sistemul acustic al autospecialei, a executat cu pistolul din dotare, trei focuri de armă: două de averisment în plan vertical și unul în direcția pneurilor.
Focurile de armă au fost executate într-o zonă izolată, pe un drum neamenajat ce face legătura dintre comunele Dornești și Frătăuții Noi, însă vehiculul urmărit și-a continuat deplasarea în viteză.
“În condițiile în care nu s-a putut evalua cu exactitate dacă în autoturism se află mai multe persoane, existând posibilitatea rănirii pasagerilor, polițiștii au evaluat obiectiv situația și nu au executat alte focuri de armă.
S-a continuat patrularea în zonă cu efective sporite și, în urma verificarilor efectuate, autoturismul a fost identificat oprit pe raza localității Bădeuți.
De asemenea, a fost identificat și bărbatul care a condus vehiculul, respectiv un tânăr de 22 ani din Bădeuți, care nu posedă permis de conducere.
Acesta a recunoscut că a condus autoturismul și a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.
În urma testării cu aparatul drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, se menționează într-un comunicat al IJP Suceava.
Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvărșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fara permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
SORIN NICA