Joi, 26 octombrie 2023, în jurul orei 11.00, o mașină marca Ford Fiesta cu numere de Neamț, în care se afla un grup de femei, s-a răsturnat pe raza localității ieșene Lețcani. Potrivit cercetărilor, șoferul a încercat să depăşească un camion care se deplasa pe acelaşi sens de mers, pe direcția Podu Iloaiei spre Iași, a pierdut controlul volanului, iar maşina a ieşit de pe șosea şi s-a răsturnat pe un câmp, informează publicația Moldova Press.
Potrivit membrilor familiei, cele trei femei din autoturismul răsturnat mergeau la un priveghi în județul Iași.
Imediat după producerea accidentului, o femeie de 58 de ani prinsă sub autoturismul care s-a răsturnat, cu toate că medicii sosiți la fața locului i-au aplicat manevrele de resuscitare conform protocolului medical, însă nu au mai reușit să o salveze.
Celelalte două femei care au supraviețuit și șoferul au fost transportați la Spitalul “Sf. Spiridon” din Iași.
Martorii au povestit că șoferul autoturismului circula cu viteză foarte mare.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.