Tragedie la Spitalul Municipal Medgidia, județul Constanța, unde o femeie în vârstă de 34 de ani și-a pus capăt zilelor la trei zile după ce a născut.
Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții spitalului, femeia a semnat un protocol prin care renunța la copil. După ce au plecat din salonul ei polițistul, asistenta socială de la Primăria Medgidia și reprezentanții spitalului, a deschis fereastra și s-a aruncat în gol de la etajul 3.
Personalul medical a intervenit imediat, însă cu toate că i-au aplicat zeci de minute manevrele de resuscitare, nu au mai reușit să o salveze din cauza gravității rănilor și s-a declarat decesul.
“A semnat un protocol cu asistenta socială, în prezenţa Poliţiei, că renunţă la copil. Asta s-a întâmplat la prânz. A fost respectat şi protocolul, a venit şi poliţistul şi Asistenţa Socială din Primărie, în prezenţa directorului medical, a mea, s-a semnat un protocol. Apoi, ce s-a întâmplat numai ea ştie.”, a declarat Dorel Oprea, directorul Spitalului Medgidia pentru ObservatorNews.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, sub îndrumarea unui procuror de caz.