Controversatul arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, este mai tare decât Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, cel puțin în privința citirii Moliftelor Sf. Vasile cel Mare, despre care clerul spune că ajută la exorcizare.
Întrebat on-line de un credincios în legătură cu frecvența și condițiile în care aceste molifte se citesc, arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților a răspuns: “Hotărârea Sfântului Sinod privind citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare precizează foarte clar: „Pentru a evita excesele străine de duhul credinţei şi al bunei-cuviinţe pastorale, precum şi practicile dăunătoare unităţii liturgice, săvârşite cu ostentaţie sau din motive pecuniare, este necesar să se respecte rânduiala citirii Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în zile de post, în cazuri individuale şi, după caz, în legătură cu Taina Sfântului Maslu, atunci când bolnavul solicită”.
Așadar, aceste molitfe se citesc de către preot sau episcop numai atunci când situația o cere.
Molitfele Sfântului Vasile cel Mare nu se citesc când ai în față o lume eminamente sănătoasă, ci doar în cazul în care ai persoane luptate de duhuri necurate.
Celorlalți li se citesc rugăciuni de dezlegare și altele, în nici într-un caz aceste molitfe”.
Totuși, situația nu stă chiar așa, din moment ce ÎPS Calinic a primit un nou mesaj: “Înaltpreasfințitul Teodosie de ce le rostește la fiecare slujbă, le-a spus chiar și în eparhia dvs.?
Nu este o încălcare a deciziei Sinodului, la care faceți trimitere?”
În fața evidenței și a neconcordanței în declarații, ÎPS Calinic o „dă la întors”: “În diptice, scaunul episcopal de Tomis este înaintea celui de Suceava și, ca atare, în slujire arhiepiscopul Tomisului este protos, iar ca protos conduce slujba”.
TEODOR PUȘCAȘU