O poliţistă care încerca să aplaneze un conflict în localitatea Beregsău Mare, din județul Timiş, a fost bătută cu sălbăticie de o tânără de 22 de ani. Are nevoie de aproape o săptămână de spitalizare pentru a-și reveni.
Polițista și colegul ei au fost trimiși la o familie care a sesizat la 112 că din casa de alături se aude gălăgie și când au ajuns la fața locului, au dat peste doi tineri, un băiat și o fată, care au devenit recalcitranți la vederea oamenilor legii.
Polițistul a încercat să o încătușez pe tânără cât timp colegul ei îi punea cătușele tânărului, însă nu s-a așteptat că va fi luată la bătaie de femeia de 22 de ani. A fost lovită cu pumnii și picioarele și a scăpat după ce și-a chemat colegii în ajutor. Agresoarea a fost imobilizată, însă polițista s-a ales cu leiuni serioase.
„În data de 04.11.2023, în jurul orei 19:50, în timp ce inculpata se afla în localitatea Beregsău Mare, judeţul Timiş, a agresat-o fizic pe persoana vătămată, agent principal de poliţie, ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în timpul programului de lucru, lovind-o, în repetate rânduri, cu pumnii, picioarele şi trăgând-o de păr, într-un loc public, cauzându-i victimei leziuni pentru a căror vindecare sunt necesare un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.
Agresoarea a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, pentru ultraj.
Protocoluri, proceduri, proceduri. Astea trebuiau învățate pe toată durata scolii si trimestrial la serviciu. Cum imobilizezi, cum aștepți cu persoana imobilizata ajutor, cum te folosesti de echipament. Așa, ne luam de par, ne zgariiem cu unghiile, ne smulgem genele false?