Un bărbat a decedat într-un accident rutier grav petrecut, azi-noapte, între două TIR-uri urmat de un incendiu, pe DN5.
Coliziunea s-a produs în zona localității Daia, pe sensul de mers către Giurgiu. Unul dintre camioane era încărcat cu peleți, iar celălalt cu cafe.
Imediat după ciocnire, a izbucnit un incendiu violent la capul tractor al unuia dintre acestea, iar șoferul a rămas încarcerat.
Pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu s-au deplasat la fața locului cu o autospecială de stingere, o cisternă, o descarcerare, o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ.
Din nefericire, autocamionul era răsturnat pe o parte, capul tractor ardea generalizat, iar conducătorul auto surprins în interior nu a mai putut fi salvat.
Celălalt șofer implicat a fost monitorizat la fața locului și a refuzat transportul la spital.
Pompierii au acționat pentru stingerea incendiului, descarcerarea șoferului, deconectarea acumulatorilor auto și sablarea părții carosabile.
Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili modul în care s-a produs accidentul.