Vineri, un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv pentru că a violat-o șapte ani pe fiica concubinei, în vârstă de 25 de ani. Individul ar fi profitat de faptul că aceasta era în imposibilitate de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, din cauza unor afecţiuni medicale grave. Ancheta poliţiştilor din Bucureşti a fost declanşată de informaţii primite de la DGASPC Giurgiu.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale – Sector 5 au pus în aplicare un mandat de aducere, în municipiul Bucureşti, emis pe numele unui bărbat în vârstă de 51 de ani, care este cercetat pentru viol în formă continuată, asupra unei tinere, în vârstă de 25 de ani.
Oamenii legii s-au sesizat din oficiu, în baza informaţiilor primite de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu, în 10 iulie, cu privire la săvârşirea infracţiunii de viol.
„Din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada 2016 – 2022, un bărbat, în vârstă de 51 de ani, ar fi întreţinut relaţii sexuale, în mod repetat, cu fiica partenerei sale de viaţă, profitând de starea persoanei vătămate aflată în imposibilitate de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa prilejuită de grave afecţiuni medicale, faptele consumându-se la adresele unde locuiau cu chirie. De asemenea, în cursul anilor 2022 – 2023, în timp ce se aflau la o adresă din Sectorul 5, bărbatul, convieţuind cu persoana vătămată şi îngrijindu-se de ocrotirea acesteia împreună cu mama ei, ar fi profitat şi în această perioadă de starea victimei aflată în imposibilitate de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa prilejuită de afecţiunile medicale şi ar fi acţionat, astfel, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.
Ieri, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore după audieri, iar astăzi a fost arestat preventiv.
Cercetările sunt continuate de către Serviciul Investigaţii Criminale – Sector 5 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, pentru viol în formă continuată.