Poliţiştii de la Biroul de Poliţie Autostradă A2 au fost sesizaţi, în jurul orei 4:34, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier la kilometrul 42, sensul de mers Bucureşti spre Constanţa.
Potrivit cercetărilor, autoturismul condus de un tânăr de 19 ani a intrat în coliziune cu o autoutilitară cu semiremorcă, condusă regulamentar, pe aceeași bandă, de către un bărbat, de 43 de ani.
Șoferul autoturismului a decedat pe loc în urma coliziunii.
Conducătorul autoutilitarei, de 43 de ani, a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ, urmând să-i fie recoltate probe biologice de sânge la spital.
În buzunarul tânărului de 19 ani a fost găsită o sticlă de alcool, iar la primele verificări nu au fost identificate urme de frânare.
Polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostradă A2 au deschis un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt în desfășurare, pentru stabilirea situației de fapt.