În scurt timp vor fi obținute avizele pentru construirea în Târgu Mureș a unei moderne secții de ATI pentru nou-născuți – o clădire nou construită, în locul unei parcări interioare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, ce va fi legată printr-o pasarelă de clădirea principală.
Secția va fi realizată în totalitate din donații și sponsorizări. Proiectul a început în urmă cu un an când a fost semnat acordul cu SCJU și Asociația Inima Copiilor, cea care în urmă cu nouă ani a reușit să finalizeze un proiect similar la Spitalul Marie Curie din București. Șefa secției de Neonatologie din Târgu Mureș, conf.dr. Manuela Cucerea, care împreună cu Asociația Cristi Vasiliu au inițiat acest proiect, susține că acesta va avea îmbunătățiri față de cel din capitală
”Este vorba de o secție de terapie intensivă neonatală, construită de la zero, care va avea 27 de paturi, 18 de terapie intensivă nou-născuți și 9 pentru post-terapie. Principiul după care va funcționa această nouă secție este Family Center Care, adică un principiu foarte nou, îngrijirea bazată pe familie. Acest spital va fi foarte modern, va avea și un centru de training important. Va fi cea mai modernă secție din România, una de top și ni-l dorim foarte mult”, a declarat Manuela Cucerea.
Secție de Neonatologie din Târgu Mureș este un centru cu experiență și tradiție în diagnosticul și tratamentul nou-născutului cardiac, doar că este mereu supraaglomerată din cauza spațiului mic.
”Suntem și acum, într-adevăr, un centru de top dar cu prea puține locuri. Întotdeauna suntem cu internările pentru numărul de locuri alocate. Avem o patologie foarte diversă, în primul rând nou-născuți cu patologie cardiacă care vin din toată țara, fiind principalul centru pentru intervențiile pe cord la nou-născuți. Avem 10 paturi de ATI și 15 paturi de prematur, ceea ce este insuficient”, a mai adăugat medicul Cucerea.
Secția de terapie intensivă nou – născuți va deservi întreaga Regiune Centru, astfel sunt așteptați să se implice în acest proiect și cei din județele învecinate.
Noua secție va deservi inclusiv nou născuții operați la “Institutul Inimii” din Târgu Mureș. Cei care doresc sprijinirea construirii acestei secții pot dona în fiecare lună 2 euro dacă trimit prin sms textul CRESC la numărul 8845.
Proiectul aceste noi secții are și o pagină web nounascutimures.ro unde se găsesc mai multe detalii legate de acest demers.