Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților este solicitat, on-line, să răspundă unor întrebări practice, de viață.
“La noi în parohie, părintele a pus anunț că va umbla prin sat cu două zile înainte de Ajun, nicidecum de Ajun pentru că este duminică și va face slujbă.
Așa că vă întreb, este OK să întrerupem tradiția din Ajunul Crăciunului și să transformăm asta doar într-o simplă trecere a părintelui pe la case?”, este nelămurirea unui localnic.
ÎPS Calinic îl lămurește că activitatea preoților înainte de Ajun este îngreunată, de multe ori, de distanțele pe care aceștia trebuie să le parcurgă: “Din păcate, parohia dvs. nu s-ar putea străbate în doar câteva ore, având în vedere că în prima parte a zilei se săvârșește Sfânta Liturghie, iar spre seară probabil se va face Vecernia mare unită cu Litia, pentru Praznicul Nașterii Domnului.
Ar fi posibil doar dacă părintele paroh reușește să mai convingă vreo alți cinci părinți să îl ajute.
Pe vremea când parohiile erau formate din mai multe sate/filii, preoții umblau cu o săptămână înainte cu Ajunul Crăciunului și tot așa cu Ajunul Bobotezei.
Important este ca preotul să-ți sfințească casa prin aducerea mesajului, dar și prin prezența sa”.
Majoritatea preoților confundă tradiția cu beneficiul propriu tradițional, și asta duce la îndepărtarea enoriașilor. Prea multe servicii cu plată care sunt gratis…