Șoferul care a produs un accident rutier grav în localitatea Arbore, județul Suceava, în stare avansată de ebrietate, izbindu-se cu mașina în plugul unui tractor și în urma căruia a decedat o persoană și alte două au fost rănite, a fost arestat preventiv după ce au venit rezultatele probelor biologice de sânge: alcoolemie de 1,46 la mie la proba I și de 1,28 la proba II. Potrivit ZiaruldeSuceava.ro, George Bîrguan, de 28 de ani, din Cajvana, a refuzat să sufle în etilotest.
Cum s-a petrecut accidentul
Miercuri, 13 decembrie 2023, la ora 06:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier produs pe DN 2 K, pe raza localității Arbore, jud. Suceava.
În baza sesizării, la nivelul Poliției Municipiul Rădăuți s-a constituit echipa operativă, iar în urma deplasării la locul producerii evenimentului rutier și a verificărilor efectuate a rezultat că ieri, în jurul orei 06:10, George Bîrguan, zis ”Lazăr”, de 28 de ani, din orașul Cajvana, jud. Suceava, a condus autoturismul marca Mercedes pe DN 2 K, în interiorul localității Arbore, din direcția localității Iaslovăț înspre orașul Solca.
Pe bancheta din dreapta față se afla un bărbat de 43 ani din localitatea Arbore, jud Suceava, iar pe bancheta din spate o tânără de 17 ani din orașul Solca, jud. Suceava.
Din primele verificări a reieșit faptul că șoferul autoturismului a intrat în coliziune cu tractor prevăzut cu plug, care era condus în fața sa de către un bărbat de 52 ani din com. Arbore, pe aceeași direcție de deplasare.
În urma impactului a rezultat decesul pasagerului din partea dreapta față a autoturismului respectiv bărbatul de 43 de ani și rănirea ușoară a șoferului de 28 de ani, a pasagerei de 17 ani, precum și a conducătorului tractorului de 52 ani.
Conducătorul tractorului a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.
Șoferul de 28 de ani a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, însă i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive și alcoolului.
S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de „ucidere din culpă” și „vătămare corporală din culpă”.