Un incendiu a izbucnit, în această dimineață, la o casă de locuit din municipiul Vatra Dornei și în apelul data la 112 s-a anuntat faptul că în interiorul casei era posibil să fi rămas proprietarul.
Potrivit ZiaruldeSuceava.ro, la fața locului s-au deplasat pompierii militari, cu două autospeciale de stingere, iar în sprijin a fost trimis un echipaj SAJ.
Sursa mai precizează că pompierii au localizat incendiul și au pătruns în locuință, unde au identificat imediat victima și au extras-o. Este vorba despre un bărbat de 79 de ani, care era în stare de inconștiență, dar cu funcții vitale. Acesta a fost preluat de cadrele medicale și i s-a acorda primul ajutor medical.
Incendiul a fost localizat si lichidat. Potrivit pompierilor, cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor este de natură electrică – scurtcircuit.