Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare ale comunelor Slatina și Cornu Luncii, au intervenit azi-noapte, în jurul orei 03.30, cu cinci autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă a Școlii Gimnaziale din localitatea Găinești.
Potrivit ZiaruldeFălticeni.ro, la sosirea echipajelor, ardeau generalizat magazia de lemne și camera tehnică a centralei termice, construcție corp comun, cu pericol de propagare la clădirea școlii, dar și la o gospodărie învecinată.
Pompierii au reșit să lichideze incendiul la ora 7:00.
Au ars construcția corp comun, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, și circa cinci metri cubi lemn de foc. S-au degradat instalația de încălzire și cea termică, precum și alte bunuri din camera tehnică a centralei termice.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost depozitarea cenușii și a jarului nestins în apropierea materialelor combustibile.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat clădirea școlii, dar și o construcție anexă de la gospodăria învecinată.