În Pastorala de Crăciun, arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților, în afara considerațiilor de ordin religios, are și câteva remarci mai lumești, legate de bani și investiții.
“Și anul acesta a fost un an binecuvântat pentru Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
Spun binecuvântat pentru că, prin Ministerul Dezvoltării, respectiv prin Compania Națională de Investiții, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, prin Consiliul Județean Suceava și prin Primăria Suceava, precum și prin alte primării și instituții din județ s-au alocat fonduri pentru restaurarea diferitelor monumente, biserici și mănăstiri, pentru construirea sau repararea altora, precum și pentru diferite proiecte culturale, sociale, edilitare etc.
Reiterez rugămintea, având în vedere că suntem un neam care dintotdeauna a știut să se înveșnicească prin actul creator, să susțineți și de acum înainte Biserica, îndeosebi lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului, care încă nu s-au încheiat.
Este o onoare, cu nimic mai prejos față de cei care au ctitorit Voronețul, să vă regăsiți în calitate de ctitori, împreună cu familiile dvs., ai unui astfel de edificiu spiritual.
De asemenea, se cuvine să vă mulțumim dvs., iubiți credincioși și credincioase, pentru că ați susținut proiectele inițiate de preoții dvs. la nivel de parohie și/sau eparhie, precum și pentru dragostea plină de bunăvoință cu care i-ați sprijinit pe cei aflați în diferite încercări”, spune Calinic.
Mai cu mila parinte, cu asemenea imperative !!! S-a mai spus, nu aveti clasa , aplecarea spre comunitate si hotararea celui plecat PIMEN, de venirea dumitatel prin hotararea Sfantului SINOD, mult prea pripita !!! parca te inspiri din comportarea abuziva si atotstiutoare a lui flutur cel cu oile pe deal !!??? Nu va vedem stand mult timp in fruntea Arhiepiscopiei Sucevei si radautilor !! Lipseste calitatea si determinarea de a va imbunatatiti comportamentul !!! oricum caile Domnului sunt ascunse si nebanuite !!