Astăzi, în jurul orei 10.15, un autoturism la volanul căruia se afla o tânără, a iesit in afara părții carosabile în zona Grupului Școlar din municipiul Suceava.
Potrivit ZiaruldeSuceava.ro, la fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava.
În urma accidentului a rezultat o victima încarcerată în stare de inconștiență. Pompierii militari au extras victima încarcerată și au predat-o echipajului medical.
Victima, o tânără în vârstă de 19 ani, era în stare gravă – inconștientă, dar cu funcții vitale și a fost transportat la UPU Suceava.
Victima, o tânără în vârstă de 19 ani, era în stare gravă – inconștientă, dar cu funcții vitale și a fost transportat la UPU Suceava.