Fostul președinte al României Traian Băsescu și actual europarlamentar PMP a fost internat, vineri, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” din București. El se află pe secția de Boli Infecțioase ca urmare a unei viroze pulmonare.
Băsescu (72 de ani) a fost operat în anul 2005, iar în 2020 și 2022 a stat internat în clinici din Franța și Belgia pentru probleme legate de afecțiuni cardiace.