Pe 27 ianuarie, la Centrul Eparhial din Suceava, a avut loc ședința anuală de lucru a Adunării Eparhiale, prezidată de arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților.
Cu acest prilej a fost prezentat bilanțul întregii activități a eparhiei în anul 2023.
Printre invitați s-au numărat prefectul Alexandru Moldovan, vicepreședintele CJ Niculai Barbă, primarul Ion Lungu și șeful ISJ Grigore Bocanci.
În cuvântul de încheiere, Calinic a ținut să le atragă atenția asupra unei viitoare investiții la care trebuie să-și aducă contribuția: “Nu uitați că Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților are nevoie de un teren pentru construirea unei catedrale arhiepiscopale pe măsura acestei eparhii, ca să nu mai stea credincioșii veniți la slujbe afară, mai ales pe timp de iarnă, așa cum se întâmplă de patru ierni încoace”.
Rămâne de văzut dacă politrucii liberali au “băgat la cap” acest mesaj.
Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale eparhiei.
Aceasta este formată din 10 reprezentanți ai clerului și 20 de reprezentanţi ai credincioșilor mireni, aleși o dată la patru ani.
Acum in prag de alegeri parca nu este nimerit din partea Sfintiei Sale sa faca asemenea cereri cu talc procredinciosi ! Uitati -va la tristele figuri ale lui Lungu, si preaaplecatului Barba ! le este lehanite parca !!?? Dar unde este voievodul gjita cel cu lemnele ? si cu aviara ??? nu i s-a cantat preamariri ?? a fost chiar medaliat , cei drept nu cu “” crucea de lemn”